Georg Kühlewind (1924 – 15 ianuarie 2006) a fost om de știință, filosof, scriitor, lector și profesor de meditație maghiar, care a lucrat în tradiția științei spirituale a lui Rudolf Steiner. În relatarea autobiografică scrisă în 1984 cu ocazia publicării cărții sale Treptele conștienței (Bewusstseinsstufen), el și-a descris succint cursul vieții astfel:

„La început, am fost interesat de psihanaliză, Jung și de istoria și cultura diferitelor religii; aveam cincisprezece ani pe atunci. La șaptesprezece ani, am devenit elev al lui Károly Kerényi. Influențat de el, am vrut să devin filolog clasic și să învăț latină și greacă. Freud și Jung m-au convins că viața nu poate fi înțeleasă rațional. Am studiat economia. Am încercat să șterg orice obicei, tradiție și convenție din mine. Am reușit. Ceea ce a rămas: deșertul. (Când aveam cinci ani, am avut o experiență puternică a sinelui, similară cu cea pe care a avut-o Jean Paul, menționată de Rudolf în lucrarea sa Teosofia: Introducere în cunoașterea suprasensibilă a lumii și a destinului uman.)

La optsprezece ani, am întâlnit antroposofia pentru prima dată. Am simțit următoarele: «Interesant, dar știu deja toate acestea; totul trăiește în mine»” După cel de-al Doilea Război Mondial, am avut o a doua întâlnire cu Rudolf Steiner prin intermediul lucrărilor sale Adevăr și știință și Concepția lui Goethe asupra lumii. Ulterior, la Hamburg, prelegerile sale despre Evanghelia după Ioan au avut un impact profund asupra mea. Timp de zece ani, am citit o carte după alta. Apoi mi-am dat seama că totul era în zadar: nu făceam niciun progres pe calea muncii interioare (exerciții); era ca și cum cunoștințele pe care le acumulasem mă copleșeau - și chiar mă copleșeau!

În această perioadă - aproape renunțasem complet la antroposofie - am avut un vis semnificativ și mi-am amintit de o carte de Rudolf Steiner pe care nu o înțelesesem până atunci - Filosofia libertății. Așa că am început să studiez această lucrare, precum și alte cărți de epistemologie ale lui Steiner. Am vrut să dau acestor cărți „o ultimă șansă”. Am vrut să le înțeleg strict în termenii lor, fără să citesc alte lucrări ezoterice pe lângă ele. Aproximativ șase luni mai târziu știam în ce direcție trebuia să merg. Am văzut erorile și neînțelegerile (pe care le confundasem cu înțelegerea) pe care le făceam. Mi-am dat seama că nivelul adevăratei înțelegeri nu este nivelul atins în alte științe, ci cel al gândirii trăite, experiențiale; nu nivelul simplei gândiri, ci procesul gândirii în sine. Din acel moment (în jurul anului 1958), am pornit pe calea instruirii interioare. În 1969, l-am întâlnit pe gânditorul antroposof italian Massimo Scaligero. În realitate, întâlnirea adevărată și semnificativă nu a avut loc în persoană, ci mai degrabă prin intermediul cărților sale, după o întâlnire personală. Din această întâlnire, s-a dezvoltat o prietenie profundă și inspiratoare, chiar dacă nu eram de acord în privința mai multor aspecte. Cu toate acestea, eram într-un acord complet în privința căii interioare și a cunoașterii.

Din 1965 încolo, am început să lucrez cu un grup, iar din 1966, am început să țin prelegeri în Austria, Elveția și Germania.

Trebuie să menționez o altă prietenie care a fost importantă pentru mine. În 1979, am cunoscut-o prin scrisori pe distinsa antroposoafă franceză, M. S. Rihouet-Coroze. Cunoașterea noastră a început când, la vârsta de optzeci și opt de ani, a decis să-mi traducă cartea în franceză Cunoașterea Logosului. Prietenia noastră pe pământ a durat doar doi ani; ea a murit în 1982.

Încă de la început, am fost interesat de întrebări legate de conștiență din cadrul antroposofiei. Acest lucru a condus foarte repede la ideea Logosului. În ultimii douăzeci sau douăzeci și doi de ani, prologul la Evanghelia după Ioan a fost principalul meu obiectiv, iar toate cărțile mele sunt legate de acest subiect.

După război, a trebuit să învăț ceva, dar nu eram sigur ce să aleg. Am căutat materii pe care nu le explorasem deloc anterior. Așa că am ales științele naturii, iar în cadrul științelor naturii, chimia. Am devenit fizician-chimist și am predat acest domeniu timp de treizeci de ani la Universitatea Tehnică - în principal în chimia coloizilor. Am efectuat cercetări în domeniile absorbției, proceselor catalitice și chimiei straturilor superficiale. De asemenea, am făcut mai multe invenții.

M-am pensionat la vârsta de cincizeci și șapte de ani. În prezent, lucrez în principal în domeniile lingvisticii, psihologiei și epistemologiei. Cred că acestea sunt științele definitorii pentru sufletul conștienței. Sunt recunoscător că am avut oportunitatea de a studia științele naturii. Prin intermediul lor, putem dobândi gândirea științifică pe care trebuie, desigur, să o folosim atunci când practicăm adevăratele științe spirituale. Știința spirituală descrisă de Steiner încă îi așteaptă pe cercetătorii care pot practica știința la un nivel mai înalt decât în științele deja consacrate. Simt că scopul meu în viață este să transmit mai departe fundamentele acestei noi științe.

Când eram tânăr, am învățat să cânt la pian și am vrut să devin muzician, dar aceasta a rămas doar o dorință. Cea mai minunată experiență muzicală a mea este să o aud pe Kathleen Ferrier cântând, deși, din păcate, nu am auzit-o niciodată interpretând în persoană. Pe lângă compozitorii clasici și romantici, Béla Bartók este cel mai important compozitor pentru mine. Pentru mine, el reprezintă muzica sufletului conștienței. Am învățat multe de la Aldous Huxley - poate chiar lucruri pe care nu intenționa să le predea - dar cu siguranță mi-a fost foarte apropiat. Printre poeți, îi iubesc cel mai mult pe Hölderlin, Rilke și Célin, precum și pe Dante, ale cărui opere le-am citit în timp ce învățam italiana și care m-au condus la Roma, unde l-am întâlnit pe Scaligero. În 1967, am descoperit budismul Zen, care mi-a influențat profund viața. Cred că antroposofii ar putea învăța multe din Zen-ul japonez antic. Cu toate acestea, am o opinie diferită despre Zen-ul practicat în America și Europa de astăzi.

În cele din urmă, permiteți-mi să menționez încă doi scriitori care m-au influențat: Tolkien și Michael Ende, pe care i-am cunoscut și eu personal. Desigur, citesc tot ce poate citi un căutător: filozofie, tradiții ezoterice, lingvistică, mitologie, etnologie, istorie religioasă și așa mai departe - dar nu cred că nimic din toate acestea m-a influențat astăzi.

Altceva? Aceasta este cea mai mare și mai importantă întrebare și exact la care nu pot răspunde. Este reconfortant, însă, că nu sunt singurul în această situație.

Cântecul păsărilor pe pervaz, licărirea zăpezii în grădină, marea într-o dimineață furtunoasă, strigătul unui șoim sau fața zâmbitoare a unei persoane dragi în timp ce o mână te mângâie; da, poate că aceste lucruri „mici” m-au influențat mult mai mult decât aș putea descrie vreodată. Vă rog, dragii mei cititori, atât va fi de ajuns. Vă mulțumesc pentru interesul acordat.

Georg Kühlewind

13 martie 1984